Navigheaza Rapid la:
Afla Daca ai O Deficienta ce iti Cauzeaza Pete Maronii
Ai pete maronii pe piele? Ai incercat tot felul de creme care nu ti-au adus rezultate? Din acest articol afli cu exactitate tot ce ai de facut pentru a obtine o piele curata, fara imperfectiuni.
Informatiile din acest articol sunt adunate din numeroase studii si cercetari si au scopul de a te ajuta sa scapi de petele maronii.
Daca stii ce pete ai si care sunt cauzele, aflii cele mai eficiente remedii naturiste pentru acestea. Cel mai adesea, ele sunt cauzate de o deficienta de vitamine sau minerale. Mai jos gasesti lista celor mai intalnite deficiente.
Straduinta mea este sa te ajut sa descoperi cauza, pentru ca intrerupand mecanismul declansator, pielea se poate reface rapid, cu putin ajutor.
Pete Hiperpigmentare sau Pete Maronii pe Piele?

Petele maronii de pe piele mai sunt numite si pete hiperpigmentare si chiar daca nu reprezinta o boala in sine, acestea pot afecta persoana ce le are, la nivel psihologic.
Aceste pete pot aparea in urma unui traumatism al pielii, a unei boli endocrine sau al expunerii necontrolate la soare.
Atunci cand vorbim despre o pata aparuta in urma unui traumatism, de exemplu dupa ce spargi un cos pe fata, acea pata poarta denumirea de hiperpigmentare postinflamatorie. Acelasi este cazul pentru pete aparute in urma unei arsuri sau a unei rani deschise.
Aceasta este o problema des intalnita in special la persoanele care au mai multa melanina in piele adica au pielea mai inchisa la culoare.
La persoanele cu piele caucaziana, petele maronii de pe piele incep a fi vizibile dupa varsta de 35 ani.
Acestea imbatranesc pielea oferindu-i un aspect neplacut si tern.
Petele hiperpigmentare pot sa apara pe toata suprafata corpului dar cel mai adesea apar in zonele expuse cel mai mult la razele soarelui.
Petele hiperpigmentare se manifesta in epiderma si/sau in derma.
Cele aflate in epiderma au culoare maronie iar cele situate in derma au culoare albastru-gri.
Cele mixte, situate si in epiderma si in derma, au culoare maro-gri.
Situarea petelor in straturile pielii, este un aspect foarte important deoarece petele ce se manifesta in derma sunt mult mai greu de estompat.
Daca majoritatea petelor maronii pot fi diminuate cu ajutorul unei rutine corecte de ingrijire a pielii, sunt si cazuri in care trebuie luate masuri mai mari.
Cand petele pigmentare apar intr-un numar mare intr-o perioada relativ mica (cateva luni) ar trebui sa cauti ajutorul unui endocrinolog.
Melanina – Factorul Responsabil pentru Pete Pigmentare

Culoarea pielii este determinata de cantitatea totala de melanina, de proportia dintre pigmentul maro-negru (eumelanina) si al pigmentulului galben-rosu (feomelanina) si distributia lor prin epiderma.
Pe langa melanina, culoarea pielii mai este influentata de fluxul sanguin, de nivelul de hemoglobina oxigenata sau redus oxigenata si de continutul de β-caroten (galben).
Predominanta in determinarea culorii pielii este melanina precum si calitatea si cantitatea melanocitelor.
Melanina – Declanseaza Aparitia de Pete Maronii pe Piele
Este responsabila de culoarea pielii, a parului si a ochilor.
Melanina este extrem de importanta pentru piele avand numeroase beneficii:
- Melanina include un bactericid potent prin productia de ortochinone. Poate fi unul din motivele pentru care acneea este mai putin activa pe parcursul verii.
- Melanina din par protejeaza de insolatie
- Cheleaza si capteaza substante chimice, toxine si metale grele
- Absoarbe, reflecta si imprastie razele UV.
- Actioneaza ca o capcana pentru radicalii liberi
- Reprezinta cea mai mare protectie a corpului impotriva cancerului pielii
Pete Maronii pe Piele: De ce Apar?

1. Stres Oxidativ
Fotoimbatranirea pielii este procesul prin care structura pielii este degradata treptat de catre expunerea repetata, pe termen lung la razele UV, care in cele din urma duce la stres oxidativ.
Stresul oxidativ poate fi cauzat si de alti factori, dar expunerea necontrolata la soare, pe termen lung este cel mai important.
El reprezinta unul dintre factorii intrinseci de imbatranire a pielii.
Pentru a proteja organele interne de supraincalzire, in momentul expunerii la soare epiderma activeaza macanismul de protectie.
Straturile de la suprafata pielii se ingroasa si este produsa mai multa melanina, pentru a crea un blocaj in fata razelor UV, un fel de coaja.
Acest lucru cauzeaza efectele neplacute ale fotoimbatranirii. O persoana care a petrecut mult timp la soare, poate fi usor identitificata, prin aparitia pielii. Pielea are aspectul unei foi de hartie creponata.
Stresul oxidativ se manifesta la nivelul pielii prin riduri fine si adanci, uscaciunea pielii, vase de sange sparte – telangiectazie, pete maronii pe piele (hiperpigmentare), pierderea elasticitatii si a fermitatii pielii, aparitia punctelor negre solare, etc.
Mai multe informatii despre stres oxidativ, gasesti in articolul despre Arsuri Solare.

Ce poti face pentru a preveni fotoimbatranirea?
Evita arsurile solare pentru a nu avea pete maronii pe piele
Expunerea la soare se face in mod treptat, incepand de la doar cateva minute pe zi. Este recomandat sa incepi expunerea la razele UV in diminetile de primavara cand soarele nu este puternic.
Incepe cu o expunere de 5 minute si creste saptamanal timpul de expunere cu 2-3 minute.
Astfel ii acorzi timp pielii sa se obisnuiasca si sa isi formeze un mecanism de protectie timpuriu.
Evita expunerea necontrolata la soare
Nu iti expune pielea la soare, vara, in orele de varf.
In aceasta perioada indexul UV este foarte ridicat si afecteaza in mod direct derma.
Aceasta este o greseala des intalnita mai ales intre patimasii bronzului iar repercursiunile se vor vedea in timp.
Adauga antioxidanti in dieta
Antioxidantii sunt printre cei mai buni prieteni ai pielii, indiferent de varsta.
Antioxidantii au rolul de a elimina radicalii liberi si de a sfarsii stresul oxidativ cauzat de acestia.
Cei mai potenti se geasesc in fructe si legume dar exista si suplimente care ajuta.
Gasesti mai jos o lista cu cei mai potenti antioxidanti.

2. Cauze Hormonale ce duc la Aparitia Petelor Maronii pe Piele
In corpul nostru exista un sistem complex de hormoni, factori de crestere si citokine din celulele epidermice, majoritatea fiind influentate de UVR, care afecteaza pigmentarea pielii.
Hormonul stimulator al melaninei este controlat de glanda hipofiza sau pituitara.
Cand ceva nu functioneaza corect la nivelui ei, pe piele pot aparea pete hiperpigmentare sau hipopigmentare, intr-un timp foarte scurt. De regula, apar in doar cateva luni.
Boala lui Adisson se manifesta la nivelul pielii cu pete maronii.
Daca sesisezi ca iti apar tot mai multe pete maronii pe piele, consulta un endocrinolog.

3. Probleme ale Sistemului Digestiv
Un lucru despre care nu prea se vorbeste atunci cand vine vorba despre hiperpigmentarea pielii, este compozitia microbiomului si functionalitatea sistemului digestiv.
Microbiomul mai este numit de oamenii de stiinta cel de-al doilea creier si este compus din probiotice.
El este compus din bacteriile, virusii si ciupercile care rezida in intestinele noastre.
Cuprinde in jur de 100 trilioane de bacterii si pana in prezent au fost descoperite aproximativ 100.000 de specii.
O persoana sanatoasa are microbiomul alcatuit din cel putin 400 de specii de bacterii, ele variind de la un individ la altul.
Microbiomul este un fel de amprenta, fiind unica pentru fiecare individ.
Dintre cele 400 de specii, cam 340 dintre ele sunt implicate in diverse procese care ajuta corpul sa functioneze corect.
Un studiu din 2013, facut de Universitatea din Copenhaga a dezvaluit ca 15% din persoanele supuse studiului aveau cu aproximativ 40% mai putine bacterii sanatoase in intestine decat ar fi necesare pentru o functionare a corpului optima.
Mai mult decat atat, acestia aveau mai multe bacterii patogene (care creeza inflamatie in corp) si mai putini sorti de izbanda a bacteriilor pozitive de a lupta cu ele.
Poate te gandesti care-i legatura dintre acest lucru si petele maronii de pe piele.
Atunci cand pe piele incep sa apara pete maronii, ele au la baza un proces de inflamatie, care poate fi cauzat de un sistem digestiv bolnav.
Incapacitatea de absorptie a vitaminei B3 sau a triptofanului prin sistemul digestiv, poate cauza pete maronii pe piele.
4. Stresul duce la Aparitia Petelor Pigmentare
Imagineaza-ti ca tai un mar organic si il lasi expus la aer. El se inchide la culoare datorita oxidarii.
Acelasi lucru se intampla in corp, in prezenta unui nivel crescut de hormoni ai stresului.
Nu doar ca este produsa mai multa melanina, dar aceasta va fi mai inchisa la culoare.
Pete Maronii pe Fata

Pe fata pot aparea mai multe tipuri de pete maronii:
Cloasma: Una din Multitudinea de Pete Maronii pe Piele ce Afecteaza felul in care se Vad Femeile
Este o conditie de pigmentare a fetei care afecteaza femeile in mod special, mai ales pe percursul sarcinii.
Aceste pete maronii apar pe piele in jurul ochilor sau in jurul gurii si mai poarta denumirea de cloasma sau masca sarcinii.
Cauzele aparitiei melasmei sunt:
- Expunerea la soare
- Cresterea nivelului de estrogen in corp
- Predispozitie genetica
- Contraceptive orale
Sarcina provoaca o crestere masiva a hormonilor estrogen si progesteron si poate determina schimbari ale pielii.
Multe femei sustin ca pe parcursul sarcinii au avut cea mai frumoasa si curata piele iar altele, dimpotriva: au pete intunecate, acnee si / sau suprafete decolorate.
Partea buna este ca aceste pete dispar in cateva luni de la nastere.
Melasma
In cazul melasmei, pielea capata culoare maro-gri iar petele sunt bine demarcate si simetrice. Aceste pete apar cel mai frecvent pe fata, mai ales in zona tamplelor, pe obraji, pe buza superioara.
Cel mai adesea, in aparitia melasmei este implicat si factorul genetic dar si o disfunctie a glandei tiroide.
Rolul melanocitelor este acela de a coordona productia de malanina si de a o distribui uniform.
Melasma apare ca urmare a aparitiei unui dezeechilibru al melanocitelor care nu mai reusesc sa tina sub control melanina – pigmentul pielii.

Alte Pete Maronii pe Fata
Fiecare rana sau eruptie a pielii, mai ales in cazul unui ten mai inchis la culoare, poate cauza pigmentarea/pete maronii pe piele.
In cazul unui cos stors prea devreme, de exemplu, are loc un raspuns al melanocitelor si modificarea cantitatii de melanina produsa.
Aceste celule creeaza pete de hiperpigmentare mai intunecate care se numeste pigmentare post inflamatorie.
Acest tip de pete se trateaza cel mai greu.
Solutia este de a evita regimurile de ingrijire a pielii care prezinta riscul de iritare, cum ar fi scruburi foarte agresive, arsuri solare, microdermabraziune, laser, concentratii mari de peroxizi sau agenti de inalbire.
Pete Maronii pe Frunte
Petele maronii pe frunte sunt un semn de dezechilibru hormonal. Anumiti hormoni, in cantitati mai mari activeaza productia de melanina.
Aceste pete dispar usor daca incepi sa iti tratezi problema. Pentru acest lucru, consulta un endocrinolog.

Pistrui
Pistruii, in cele mai multe cazuri sunt pete pigmentare genetice.
Sunt mai accentuati vara si devin mai estompati iarna, in lipsa razelor puternice ale soarelui.
Poti tine usor sub control pistruii daca vara porti o palarie cu boruri largi sau daca folosesti o crema cu factor de protectie zilnic.
Pete Solare. Cele mai numeroase din categoria Pete Maronii pe Piele
Petele solare, de varsta sau lentiginele solare sunt cele mai raspandite pete hiperpigmentare.
Pete Maronii pe Maini de la Ficat

Petele maronii pe maini si pe brate sunt cel mai adesea micute, cu dimensiuni cuprinse intre cativa mm pana la dimensiunea unei monede de 50 de bani.
Lumina ultravioleta accentueaza aparitia acestor pete.
Cele de pe dosul palmelor si cele de pe antebrate, vazute in special la persoanele de varsta a doua si la batrani, sunt adesea numite pete de la ficat.
In cartea lui, Andreas Moritz pune aparitia acestor pete pe seama patrunderii in sange a bilei, excretate de ficat.
Aceasta ajunge in sange, atunci cand ficatul are foarte multe pietre.
Tot el sustine ca atunci cand majoritatea pietrelor sunt eliminate, aceste pete incep sa dispara.
Pete Maronii pe Picioare

Petele maronii pe picioare sunt cel mai adesea intalnite in jurul genunchilor.
In studiile facute in acest domeniu, petele pigmentare aparute pe picioare sunt cauzate de o inflamatie cronica a corpului.
Pete Maronii pe Fata | Tratament Naturist

Pentru hiperpigmentare, asa cum deja cred ca ti-ai dat seama, cea mai buna solutie este imbinarea a 2 abordari:
- Interna: Alimentele si suplimentele pe care le consumi determina felul in care iti arata pielea
- Externa: Produse cosmetice si terapii
Remedii pentru Pete Maronii de pe Piele
Din punct de vedere holistic, petele maronii de pe piele pot avea diverse cauze interne si este bine sa te sfatuiesti cu doctorul tau pentru a determina aceste cauze.
Printre cele mai frecvente cauze ale aparitiei petelor maronii, sunt:
1. Deficienta de Vitamina B3
Daca pe langa pete maronii, iti simti pielea uscata si ai si diverse probleme cu sistemul digestiv, exista posibilitatea sa ai o deficienta de vitamina B3.
2. Deficienta de Vitamina B12 poate cauza pete maronii
Daca ai pete maronii, pe mai multe zone ale corpului, pot fi cauzate de o deficienta de vitamina B12. Cand se intampla acest lucru, la analize poate reiesi si o anemie.
Cand este implicata o deficienta de vitamina B12, pe langa petele pigmentare, mai sunt afectate unghiile si parul.
Acest tip de hiperpigmentare poate fi intalnit la orice varsta, chiar si la bebelusi de doar cateva luni.
Dupa un tratament adecvat, petele dispar.
3. Deficienta de Seleniu poate cauza pete maronii pe piele
Daca ai pete pigmentare in zona tamplelor, pe maini dar ai si multe alunite pe intregul corp, poti avea lipsa de seleniu.
Iti poti lua doza zilnica de seleniu, consumand in fiecare zi 3 nuci braziliene.
4.Consuma Extract de Rodie sub forma de suplimente.
Acidul ellagic din rodie, inhiba transmiterea culorii melaninei in celulele din stratul superior al pielii.

4. Consuma o dieta bogata in antioxidanti
Aceasta nu doar ajuta in minimizarea petelor pigmentare, dar pe termen lung impierdica aparitia ridurilor ca urmare a fotoimbatranirii si previne degradarea colagenului.
Printre cei mai apreciati antioxidanti sub forma de suplimente, se gasesc:
Vitamina C
Vitamina E
Glutation
Coenzima Q10
Corpul nostru sintetizeaza Coenzima Q 10 dar pentru acest lucru are nevoie de cel putin 8 vitamine prezente:
– tetrahidrobiopterina (este un nutrient esential pentru sinteza de 5HT, serotonina, dopamina, melatonina, etc)
– vitamina B6
– vitamina B2
– vitamina B12
– acid folic (vitamina B9)
– niacina (vitamina B3)
– acid pantotenic (vitamina B5)
Licopenul
Este un antioxidant potent si se gaseste in fructele si legumele de culoare rosie. Are o abilitate extraordinara de a neutraliza radicalii liberi.
Acidul Alfa Lipoic
Este considerat de aceeasi importanta cu Vitamina C si E. Spre deosebire de alti antioxidanti, protejeaza celulele atat in zonele lor cu grasime cat si cu apa.
De exemplu Vitamina C acioneaza doar in zonele apoase ale celulei iar Vitamina E doar in zonele lipofile.
Conform studiilor, acidul alfa lipoic neutralizeaza radicalii sau oxizii nitrici, care sunt printre cei mai periculosi radicali. Acestia sunt alcatuti din oxigen si nitrogen si sunt implicati direct in arteroscleroza.
Doza terapeutica pentru acidul alfa lipoic este de 600 mg/zi dar mereu trebuie sa urmezi sfatul doctorului sau al producatorului.

Abordarea Externa pentru Pete Maronii pe Piele
Atunci cand vine vorba de tratarea petelor pigmentare, primul lucru pe care trebuie sa il faci, este sa folosesti protectie solara, zilnic.
Protectia solara este bine sa fie cu spectru larg, sa protejeze si impotriva razelor UVA dar si impotriva celor UVB.
Spf poate fi oriunde intre 15-30. Acestia de regula pot fi gasiti pe baza de dioxid de titan. Acesta este un mineral natural care blocheaza razele UV, nu le absoarbe.
Fara utilizarea unui factor de protectie, orice abordare de tratament urmezi, o sa esueze.
Microdermabraziunea poate fi inlocuita cu peeling-uri superficiale care pot pregati pielea pentru o mai buna toleranta la peeling-uri medii.
„Am facut o comparatie intre microdermabraziune si peeling-uri chimice si am observat ca obtinem rezultate mai indelungate cu Peeling-urile chimice” (Pearl E. Grimes, M.D., Clinical Professor at the University of California, Los Angeles:)
Ce altceva trebuie sa mai folosesti pentru pete maronii pe piele?
Produsele cosmetice pe baza de agenti chimici de origine naturala, sunt cele mai populare pentru reducerea petelor maronii pe piele.
Arbutin, acid kojic, acid ascorbic și derivații săi, Acizii AHA (in special acidul glicolic si acidul lactic) sunt ingrediente des utilizate in creme si serumuri pentru pete hiperpigmentare.
Mai nou folosit in tratarea petelor pigmentare si cu rezultate foarte bune este si extractul de dud care inhiba sinteza melaninei.
Exemple de terapii fizice sunt crioterapia cu azot lichid, chirurgie cu laser, peeling chimic și dermabraziune superficiala.
Dintre toate acestea, cei mai utilizati sunt agentii chimici atat de catre persoanele fizice cat si in saloanele de profil deoarece nu sunt invazivi.
Acidul glicolic si acizii de fructe in general, folosit pe termen lung ajuta extrem de mult la diminuarea si tinerea sub control a petelor maronii.
Spre deosebire de terapiile fizice, acestia nu reprezinta o procedura invaziva care sa riste expunerea epidermei la alt val de hiperpigmentare.
Rutina Corecta de Ingrijire a Pielii Pentru Pete Maronii pe Fata

Prevenirea este o cheie pentru reducerea cu succes a riscului de hiperpigmentare in viitor.
O rutina preventiva dar si de diminuare trebuie sa includa:
1. Curatarea pielii, dimineata si seara.
2. Exfoliere mecanica sau chimica – in functie de tipul de piele, de 3 ori pe saptamana, seara.
- Exfolierea indeparteaza celule moarte de la suprafata pielii, scotand la iveala un ten mai neted si luminos.
- Deasemenea, mareste rata de producere de celule noi, astfel ca urmand o rutina pentru diminuarea petelor maronii, rezultatele se vor vedea mai rapid.
3. Un Ser cu efect de inhibare a sintezei de melanina, dimineata si seara. Exista o varietate de serumuri de iluminare a pielii pe piata, deci cel mai bine este sa cauti unul care contine cat mai multe ingrediente active de iluminare.
4. Crema de zi, hidratanta cu Vitamina C, Acid Hialuronic sau Extracte anti-inflamatorii din plante dar obligatoriu cu SPF.
- crema de noapte, bogata in ingrediente anti-inflamatorii. Asa cum am spus mai sus, petele maronii au ca si cauza interna, in primul rand un proces inflamator.
5. Pentru a-ti ajuta psihicul sa faca fata mai bine petelor pigmentare de pe fata, in perioada tratamentului, foloseste un fond de ten pe baza de minerale naturale.
Cu acoperire medie, acesta poate face petele pigmentare sa “dispara” temporar, iar prin asta te ajuta si sa te simti mai increzatoare.
In rutina pe care o recomand clientilor mei la Ezenpur, includ urmatoarele produse:
Crema Pentru Pete Maronii pe Fata

Citind numeroase studii si cercetari pe acest subiect pot spune ca nu am gasit nicio formula de crema sau ser care sa functioneze in 100% din cazuri.
Acest lucru este foarte normal tinand cont ca fiecare persoana este diferita, cauzele sunt diferite si felul in care reactioneaza pielea la diferite ingrediente cosmetice poate fi deasemenea diferit.
Pornind de la aceasta premisa, cea mai buna solutie este urmarea unei rutine corecte de ingrijire a pielii si nu doar utilizarea unei anumite creme.
Crema destinata petelor maronii ar trebui sa contina unul sau mai multe din ingredientele de mai jos.
Glucozamina – recomandata pentru pete maronii pe piele
Aminele de zahar precum glucozamina și N-acetil-glucozamina pot ajuta la hidratarea pielii și la reducerea liniilor fine / ridurilor si a hiperpigmentarii fetei.

Vitamina B3 sau Niacinamida
S-a demonstrat ca diferite forme de vitamina B3, în special niacinamida, îmbunatatesc culoarea pielii, inclusiv hiperpigmentarea si petele rosii.
Niacinamida inhiba transferul culorii de la melanocite la celulele de la suprafata pielii.
Ceai Verde – Cum ajuta in caz de pete maronii pe piele?
Extractul de ceai verde contine componente chimice, inclusiv flavonoli (catechine), flavandioli, flavonoizi și acizi fenolici.
S-a demonstrat ca ajuta la protejarea pielii expuse la soare si previne deteriorarea ADN-ului ca urmare a unei astfel de expuneri.
Se raportează ca Quercetina protejeaza pielea impotriva radiatiilor ultraviolete A (UVA)

Extractul de radacina de Gura Lupului de Baikal
(Scutellaria Baicalensis sau baikal skullcap)
Utilizarea acestui Extract pentru mentinerea sanatatii pielii devine din ce in ce mai popular datorita efectelor puternice antioxidante și antiinflamatorii.
Pe langa acestea, are si o capacitate ridicata de a inhiba sinteza melaninei si de a proteja impotriva daunelor provocate de soare.
Extractul este un puternic compus antioxidant bogat in flavonoide și alte elemente bioactive, inclusiv terpene si uleiuri volatile.
Cei trei cei mai importanți antioxidanți ai Skullcap sunt flavonoide baicaleina, oroxilina A si wogonina.
Oroxilina A și wogonina sunt antioxidanti puternici si eliminatori de superoxizi. Proprietatile lor antioxidante in-vitro se coreleaza direct cu efectele anti-inflamatorii in-vivo.
Aceste proprietati antioxidante ofera o protectie semnificativa impotriva daunelor provocate de soare.
Extractul de Skullcap este, de asemenea, un inhibitor foarte puternic al tirosinazei, cu un potential mare de a regla productia de melanina.
Eu folosesc acest ingredient cu un amestec de multe altele, in acest ser.

Vitamina E
Este cel mai important antioxidant liposolubil din corp.
S-au facut o varietate de afirmatii cu privire la efectele topice ale vitaminei E asupra pielii inclusiv hidratare imbunatatita, moliciune crescuta si netezime mai buna.
Fotoprotector medical, efectele au fost evaluate pentru ambele forme ale Vitaminei E, aplicate direct pe piele.
Alfa-tocoferolul aplicat local are s-a demonstrat ca inhiba roseata indusa de UVB conferind un factor de protectie solara (SPF) de 3. 39.
Se crede ca acest lucru se datorează capacitatii sale de a reduce absorbtia luminii si functioneaza ca o eradicare a radicalilor liberi.
Pentru Vitamina E orala, s-a aratat ca nu confera efecte fotoprotectoare.

Vitamina C pentru fata
Vitamina C este bine cunoscuta ca antioxidant si a fost utilizata ca un agent de iluminare a pielii (de exemplu, prin inhibarea tirozinazei si / sau antioxidantul sau
efect).
De asemenea, s-a raportat ca are proprietati antiinflamatorii.
Chiar daca cercetarile preliminare asupra vitaminei C s-au aratat promitatoare, aceasta vitamina isi arata greu proprietatile in cosmeticele in masa.
Acest lucru se datoreaza instabilitatii inerente a vitaminei C atunci cand este expusa la lumina, oxigen si umiditate.
Continand vitamina C produsele se decoloreaza usor pe raft din cauza autooxidarii, facandu-le biologic inactive.
O incercare de stabilizare a vitaminei C este dezvoltarea L-ascorbil-2-fosfat de magneziu.
Acesta are stabilitate sporita si poate fi transformata enzimatic de piele in acidul L-ascorbic activ.
Kameyama et al. a raportat o usoara depigmentare a pielii cu aceasta formulare.
A doua actiune majora a vitaminei C topice este ca s-a dovedit a fii fotoprotectoare.
Vitamina C nu este in sine o protectie solara, deoarece nu are spectre de absorbtie in gama UVA sau UVB.
Cu toate acestea, ca antioxidant, dezactiveaza radicalii liberi indusi de UV si scade roseata pielii provocata de UVB, cu 52%.
Prin scaderea directa a inflamatiei, hiperpigmentarea post-inflamatorie este redusa.
De asemenea, vitamina C este in sine un excelent agent depigmentant deoarece inhiba actiunea enzimei tirosinaza, scazand astfel productia de melanina.
O alta actiune importanta a vitaminei C asupra pielii, este ca mareste productia mai multor lipide specifice ale suprafetei pielii.
Astfel, vitamina C nu numai ca ajuta la hidratarea naturala a pielii, dar s-a demonstrat si ca imbunatateste functia de bariera de protectie.
Rezervoarele pielii de vitamina C care se epuizeaza rapid la expunerea la lumina soarelui.
Odata ce rezervele sunt epuizate, capacitatea corpului de a proteja pielea de daunele oxidative, este scăzut.
Depozite corporale de vitamina C sunt doar 1500 mg, ceea ce inseamnă ca deficitul de vitamina C poate aparea rapid.
Consumul regulat de fructe si legume este necesar pentru mentinerea unui rezervor de Vitamina C, constant al corpului.

Extract de dud (Morus Alba)
S-a constatat că extractul de dud are flavonoide și proprietăți antioxidante.
Similar cu alți agenți de albire, menționați mai sus, extractul de dud inhibă activitatea tirozinazei în mod competitiv și nu a existat o supresie a sintezei tirozinazei și a expresiei genei.
Activitatea de inhibare a tirosinazei a extractului de dud este comparabilă cu hidroqinona HQ și acidul kojic.
Intr-un studiu pe animale, a existat o scădere a producției de melanină la modelul de cobai maro. Acești cobai au avut hiperpigmentare indusă de UV.
Nu a fost observată toxicitate la testele pe animale, cum ar fi testul de toxicitate acută, testul de iritare a pielii, testul de iritare a ochilor, testul de sensibilizare a pielii și testul de toxicitate orală acută.
Cincizeci de pacienți cu melasmă au fost recrutați într-un studiu randomizat, monocec, controlat cu placebo.
Douăzeci și cinci de pacienți au fost tratați cu 75% ulei de extract de dud, iar ceilalți 25 de pacienți au fost tratați cu un placebo.
Au fost urmăriți în a patra și a opta săptămână de tratament.
Eficacitatea extractului de dud a fost evaluată pe baza scorului MASI, citirea mexameterului și a scorului calității vieții melasmei (MelasQOL).
Uleiul din extract de dud a dat o îmbunătățire semnificativă în comparație cu placebo.

AHA Acizi de fructe
La un pH mai mare, AHA-urile sunt în esență hidratante.
La un pH mai mic, AHA sunt keratoregulatori care cresc exfolierea pielii si înlocuirea celulelor. În acest caz, forma acida este preponderenta, este mai absorbanta si faciliteaza penetrarea pielii.
Actiunea lor antiaging poate fi comparata cu retinoizii, dar mecanismul lor de actiune este diferit.
AHA reduc coeziunea celulelor de la suprafata pielii, ceea ce duce la despartirea celulelor unele de altele, creand exfoliere si descuamare.
In concentratii de 5-10%, AHA exfoliaza stratul de la suprafata pielii ceea ce duce la un ten mai neted. Aceasta concentratie poate fi folosita zilnic, pe un ten fara sensibilitate mare, acasa, pe post de terapie pentru tratarea petelor pigmentare, acnee sau riduri.
Cu toate acestea, atunci cand este utilizat în concentratii puternice de 30-70% sub forma de peeling, efectul lor se bazeaza pe aciditatea lor si are ca rezultat distrugerea celulelor.

Extract de Lemn dulce (Licorice)
Acesta este un ingredient des utilizat in Medicina Traditionala Chineza, pentru afectiunile pielii.
Studiile arata ca acesta, aplicat pe piele, creste productia de steroizi naturali ai pielii, care au efect anti-inflamator.
Deasemenea inhiba enzima producatoare de pigment in piele.
Alte ingrediente cosmetice cu efect de iluminare a pielii sunt:
- Soia
- Resveratrol
- Azulen
- Extract de rodie
- Extract de samburi de strugure
- Extract de musetel
- Acid Kojic
Concluzii Pete Maronii pe Piele:

Mi-am dat silinta in acest articol sa te ajut sa iei cea mai buna decizie pentru tenul tau, in ceea ce priveste abordarea petelor maronii pe piele.
Iti recomand sa depistezi mai intai cauza aparitiei acestor pete pigmentare deoarece iti va face viata mult mai usoara.
Nu e deloc usor sa ai pete pigmentare, mai ales pe fata si iti trebuie multa rabdare pentru a scapa de ele.


Iti doresc mult succes pe acest drum si scrie-mi in comentarii daca sfaturile mele te-au ajutat in vreun fel.
Deasemenea lasa-mi un comentariu cu intrebarea ta, daca ai nevoie de recomandari specifice pentru petele tale maronii.
In fiecare saptamana public cel putin un articol nou despre ingrijirea pielii si nu numai.
Daca iti doresti sa afli noutati, lasa-mi adresa ta de email AICI.
Fondator Ezenpur Day Spa
Specialist de infrumusetare, Aromaterapeut & Terapeut Spa
In timpul liber, impart din experienta profesionala si pasiunea mea de a imi inbunatatii cunostintele in acest domeniu, ponturi care te ajuta sa te simti mai bine in pielea ta! 😉
Surse
P.S. Daca vrei mai multe informatii despre studiile pe care le-am enuntat in acest articol, iti recomand sa citesti si:
Younger skin starts in the gut, Dr. Nigma Talib
Cosmetic Dermatology, Leslie Baumann MD
Total skin, D A V 10 J. LEFFELL, M.D., Professor of Dermatology & Surgery at Yale School of Medicine
Evidence-Based Treatment for Melasma: Expert Opinion and a Review Krupa Shankar • Kiran Godse • Sanjeev Aurangabadkar • Koushik Lahiri • Venkat Mysore •Anil Ganjoo • Maya Vedamurty • Malavika Kohli • Jaishree Sharad • Ganesh Kadhe • Pashmina Ahirrao • Varsha Narayanan • Salman Abdulrehman Motlekar
Evaluating the Risks and Benefits of Treatment Modalities for Hyperpigmentation, Pearl E. Grimes, M.D., is Clinical Professor at the University of California, Los Angeles, Deborah H. Atkin, M.D., is Co-Director of Dermatology and Laser of Del Mar.tary
Pigmentary Skin Disorders, Prasad Kumarasinghe
Handbook of Cosmetic Science and Technology, André O. Barel • Marc Paye • Howard I. Maibach
Holistic beauty from the inside out, Julie Gabriel.
14 răspunsuri
eu imi exfoliez fata cu un scrub si am observat ca dupa cateva zile mi se fac coji pe fata mai ales pe frunte. oare e normal?
Buna Monica,
exfolierea insotita de coji este in general un semn de agresivitate (fie scrubul este nepotrivit si prea agresiv, fie procesul de exfoliere).
Asa cum am zis si in articol, scrubul este recomandat unui ten foarte gras. Daca ai alt tip de ten, scrubul poate sa nu fie solutia optima.
Daca am ten mixt ce exfoliant mi se potriveste? ce mi-ai recomanda?
Buna Nora,
Tenul mixt poate fi intr-o multime de feluri. Daca nu are tendinte acneice si sensibilitate foarte mare, poti folosi un exfoliant pe baza de acizi de fructe (AHA).
Sper ca am putut ajuta,
Larisa
Buna! Ai vreo recomandare de gel de curatare cu BHA si Acid glicolic pentru ten acneic? Am observat ca dupa un timp de la curatare, mi se uleiaza fata si oricum ma strange imediat dupa curatare..
Buna Ana! Pentru a-ti recomanda un astfel de produs de curatare, am nevoie sa stiu mai multe detalii despre tenul tau. Imi scrii, te rog, pe larisa@ezenpur.ro cat de severa este acneea (ce suprafata acopera), ce varsta ai si cum se prezinta eruptiile (ma intereseaza daca ai foarte multe pustule – cosuri cu continut albicios sau galben si noduli). In functie de aceste raspunsuri, te-as putea indruma corect.
eu am foarte multe cosuri sub piele si nu stiu de sa mai fac, e tenul f incarcat. poti sa imi recomanzi ceva?
Buna Diana, scrie-mi te rog pe larisa@ezenpur.ro ce produs de curatare folosesti si ce exfoliant/scrub (daca folosesti unul). Deasemenea, ma intereseaza cum iti percepi tenul? (Gras, uscat, normal).
Am vazut recomadarea pentru suplimentarea cu un complex de vitamina B, dar am citit ca vitamina B12 si B6 in exces poate provoca acnee.
Si lactoferina din lapte in suplimente este benefica sau nu in lupta cu acneea?
Multumesc,
Buna Madalina, personal, nu recomand suplimente niciodata fara aprobarea doctorului. El stie daca complexul B poate fi in exces sau nu, in functie de rezultatul analizelor. Lactoferina are cateva beneficii pe termen lung dar nu este nimic stabilit cu exactitate. Sunt putine cercetari realizate pe lactoferina iar rezultatele difera. Sper ca raspunsul meu sa te ajute
Buna!
Eu ma confrunt in ultima vreme cu punctele negre și coșuri in zona T și pe barbie . Am încercat numeroase produse din farmacie dar nimic nu pare sa ajute .
Buna Adriana, curatarea fetei nu este facuta cum trebuie sau produsul de curatare pe care il folosesti nu ti se potriveste, in cazul in care la nivelul digestiei totul functioneaza normal.
Intrebare , kefirul de apa.. as vrea sa fie mai acidulat, cum fac? Multumesc
Buna Georgiana. Il poti tine la o temperatura mai ridicata sau mai mult timp. Trebuie insa, sa gusti mai des din el pentru a nu se acidula prea mult.